Tag: debt collection agency

sebastian recuperari

Despre recuperarea creantelor si buna-credinta in afaceri

Buna credinta in afaceri si recuperarea creantelor. In actualul context socio-economic, este cunoscut faptul ca piata recuperarilor de creante a cunoscut recent o crestere semnificativa. Conform datelor centralizate de Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC), aproape 40.000 de societati comerciale si-au incetat activitatea, cu cca. 25% mai multe decat in 2021. Totodata, se constatata o crestere importanta a numarului de insolvente inregistrate la nivel national pe rolul instantelor de judecata. In acest context, societatile comerciale creditoare, in virtutea obligatiei de diligenta in evitarea prejudiciilor, actioneaza in sensul recuperarii creantelor fie prin mijloace proprii, fie opteaza pentru externarea serviciilor de recuperare creante, apeland la sprijinul unor profesionisti in domeniu.

Societatile de recuperare a creantelor au ca principal scop determinarea debitorilor de a plati creantele restante, cu dobanzile, penalitatile sau majorarile aferente si monitorizarea indeplinirii obligatiilor de plata.

Recuperarea creantelor se contureaza pe doua planuri. In prima faza, denumita si ”soft collection”, se incearca recuperarea pe cale amiabila a creantelor, prin derularea negocierilor cu debitorii si identificarea unor solutii de plata convenabile ambelor parti, de asa maniera incat sa se creeze premisa continuarii relatiilor comerciale intre clientul creditor si debitor. Succesul recuperarii creantelor in aceasta faza depinde de o serie de factori precum vechimea creantei, relatia dintre creditor si debitor, elemente care tin de notorietatea si background-ul firmei de recuperare, precum si factorul uman, respectiv aptitudinile de comunicare si negociere, orientarea catre rezultat si buna cunoastere a legislatiei de catre colector.  A doua faza, cunoscuta sub denumirea de ”hard collection”, presupune valorificarea dreptului de creanta prin intermediul instantei de judecata, demers care se impune ca urmare a imposibilitatii solutionarii pe cale amiabila a diferendului.

In cadrul demersurilor de recuperare pe cale amiabila, observam o crestere a numarului solicitarilor de amanare de plata din partea debitorilor, deseori acestia exprimandu-se in sensul ca: ”Nu sunt de rea-credinta, insa in prezent am poprire pe conturi/sunt plecat din tara/nu mai am incasari/nu mai am activitate/contabila este in concediu/am preluat recent firma si nu am fost informat de aceasta datorie/astept sa imi intre bani in cont etc.”  

Cu toate acestea, rareori se intampla ca semnificatia termenului de buna-credinta utilizat de catre debitor sa fie cunoscuta si in sens juridic, desi el are implicatii atat pe planul desfasurarii relatiilor comerciale intre parti, cat si pe plan procesual.

Ce reprezinta asadar buna-credinta?  

Buna-credinta in drept nu este altceva decat transpunerea pe plan legal a obligatiei sociale nescrise, morale potrivit carora relatiile diintre oameni se bazeaza pe sinceritate si onestitate.

Din perspectiva juridica, buna-credinta reprezinta un principiu fundamental al dreptului civil, constand in diligenta in executarea obligatiilor si conduita de abtinere de la producerea vreunui prejudiciu in executarea obligatiilor contractuale.

Baza legala

Conform art. 57 din Constitutia Romaniei, ”Cetatenii romani, cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti.”

In Codul civil, in concordanta cu normele constitutionale regasim, legiuitorul a consacrat buna-credinta sub forma unei prezumtii legale relative care valoreaza pana la proba contrara, cu numeroase aplicatii particulare a criteriului bunei-credinte.

Cu titlu general, art. 14 din Codul civil prevede ca ”(1) Orice persoana fizica sau juridica trebuie sa isi exercite drepturile si saa isi execute obligatiile civile cu buna-credinta, in acord cu ordinea publica si bunele moravuri. (2) Buna-credinta se prezuma pana la proba contrara.”

Potrivit art. 15 din Codul civil, ”Niciun drept nu poate fi exercitat in scopul de a vatama sau pagubi pe altul ori intr-un mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei-credinte.”

In materia contractelor, potrivit art. 1170 din Codul civil, ”Partile trebuie sa actioneze cu buna-credinta atat la negocierea si incheierea contractului, cat si pe tot timpul executarii sale.”

In materia negocierilor precontractuale sunt incidente prevederile art. 1183 Cod civil: ”(1) Partile au libertatea initierii, desfasurarii si ruperii negocierilor si nu pot fi tinute raspunzatoare pentru esecul acestora. (2) Partea care se angajeaza intr-o negociere este tinuta sa respecte exigentele bunei-credinte. Partile nu pot conveni limitarea sau excluderea acestei obligatii. (3) Este contrara exigentelor bunei-credinte, intre altele, conduita partii care initiaza sau continua negocieri fara intentia de a incheia contractul. (4) Partea care initiaza, continua sau rupe negocierile contrar bunei-crediinte raspunde pentru prejudiciul cauzat celeilalte parti. Pentru stabilirea acestui prejudiciu se va tine seama de cheltuielile angajate in vederea negocierilor, de renuntarea de catre cealalta parte sau alte oferte si de orice imprejurari asemanatoare.”

Aspecte privind obligatia societatilor comerciale de a actiona cu buna-credinta. Buna credinta in afaceri si recuperarea creantelor

Codul civil ridica buna-credinta la rang de important principiu guvernator al teoriei contractului, obligatia de a actiona cu buna-credinta implicand asumarea unui comportament loial de catre parti atat in perioada precontractuala in care se desfasoara negocierile, cat si la momentul incheierii contractului si, ulterior, pe tot parcursul executarii sale.

Un aspect foarte important este acela ca legea interzice in mod expres introducerea in contract a unor clauze care sa tinda la inlaturarea sau limitarea obligatiei de a actiona cu buna-credinta, o eventuala clauza in acest sens fiind lovita de nulitate absoluta.

Pe parcursul executarii contractului, partile sunt tinute sa isi indeplineasca obligatiile contractuale, indiferent de dificultatile care se pot ivi. Obligatia de a actiona cu buna-credinta presupune asadar o conduita de cooperare a partilor in scopul unei executari eficiente a contractului.

Fata de aceste dispozitii legale, se ridica intrebarea in ce masura se sustin afirmatiile debitorilor in sensul ca acestia ”nu sunt de rea-credinta” in executarea obligatiilor contractuale, cat timp acestia nu si-au indeplinit obligatiile contractuale de a plati o anumita suma de bani la scadenta, de a preda un anumit bun la termenul stabilit sau in conditiile stabilite ori de a executa orice alta obligatie convenita.

In materia societatilor comerciale, reaua-credinta a debitorilor se evidentiaza cu atat mai mult cu cat firmele au obligatia de a intocmi si de a depune la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor bilantul contabil care evidentiaza activele, pasivele si capitalul propriu al firmei. Cu alte cuvinte, sustinerile debitorilor in sensul ca ”nu au cunoscut existenta debitului” nu fac decat sa confirme  faptul ca au actionat cu rea-credinta in executarea contractului, mai precis in ceea ce priveste obligatia contractuala de plata a sumei de bani datorate. 

Drept urmare, efectele acestui comportament al debitorilor contrar bunei-credinte se asupra patrimoniului creditorului prejudiciat care pus intr-o situatie precara, afectand rasfrang in mod direct activitatea comerciala si stabilitatea financiara a firmei.

La randul sau, creditorul are obligatia de a nu sta in pasivitate si de a actiona cu diligenta pentru a evita sau minimiza prejudiciul cauzat de debitor, fiind nevoit sa faca toate demersurile legale necesare pentru recuperarea creantelor. Nominalizam aici si situatia frecvent intalnita, cu precadere dupa modificarile aduse in anul 2018 la Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, in care persoanelor din conducere, care au stat in pasivitate in ceea ce priveste recuperarea creantelor, fapt ce a avut drept consecinta aducerea societatii in stare de insolventa, le-a fost atrasa raspunderea personala patrimoniala si au fost obligate sa suporte din patrimoniul propriu o parte sau intreg pasivul creat.

In ceea ce priveste sanctiunile pentru nerespectarea obligatiei de a actiona cu buna-credinta, acestea sunt date de specificul situatiei juridice prin care s-a incalcat buna-credinta si constau in raspunderea civila contractuala sau delictuala a debitorului.

O alta consecinta importanta a nerespectarii obligatiei de a actiona cu buna-credinta consta in dreptul creditorului a solicita debitorului plata penalitatilor de intarziere care sunt de cele mai multe ori stabilite procentual in contract, iar daca partile nu au prevazut in contract aceasta posibilitate, ele se cuvin in baza OG nr. 13/2011 privind dobanda legala.

Nu in ultimul rand, trebuie precizat ca, in anumite circumstante, debitorii nu raspund doar in plan civil, putandu-le fi antrenata atat  raspunderea contraventionala in baza Legii contabilitatii nr. 82/1991, cat si raspunderea penala pentru fapta de abuz de incredere prin fraudarea creditorilor prevazuta la art. 239 alin. (2) Cod penal: ”Cu aceeasi pedeapsa (inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda penala) se sanctioneaza fapta persoanei care, stiind ca nu va putea plati, achizitioneaza bunuri ori servicii producand o paguba creditorului.” sau chiar pentru fapta de inselaciune prevazuta la art. 244 Cod penal.

Top 5 greseli in Antreprenoriat ce determina neincasarea facturilor

Si plecand de la titlul acestui articol, in cuprinsul sau vei afla ce trebuie sa faci  pentru ca banii firmei tale sa se afle in contul acesteia si nu la diversii parteneri de afaceri! Daca avioanele au un centru de control ce le transmite in orice secunda cand si unde trebuie sa aterizeze, pentru siguranta lor si a pasagerilor, fix asa trebuie sa se intample si cu banii firmei tale (pentru ca banii firmei tale sunt expresia muncii tale si a tuturor resurselor pe care le-ai inglobat in firma ta).

Adeseori, afacerile  unei firme se bazeaza pe o schema relationala. Totul in regula pana aici, insa uneori apare si problema neincasarii facturilor generate de aceasta schema.  Astfel de situatii se incearca a fi rezolvate initial cu un apel telefonic amiabil sau de ce nu, printr-o intalnire la o cafea, unde mesajul este acelasi: “Ce faci cu facturile mele, ce se intampla?” Si aceasta etapa este extrem de personala pentru ca inca mai ai conexiunea si posibilitatea de a lua contact cu reprezentantii legali ai firmelor ce sunt datoare…schema relationala inca exista….

Ei bine, acestea sunt bazele activitatii de credit control, precursorul sau baza activitatilor de recuperare a creantelor.

Dar daca trecem peste etapa basic a activitatilor de credit control, respectiv intalnirea cu debitorul,  la o cafenea, s-a finalizat asa cum s-a sfarsit orice discutie telefonica anterioara pe aceasta tema, respectiv: “sunt probleme aici-acolo, sau trec prin momente dificile, etc”…. sau si mai rau: “stai putin, nu-ti platesc pentru ca acum imi dau seama ca nu am de ce, pentru ca ai gresit aici si acolo”….sau preferata noastra: “mi-a intrat un bilet la ordin de care uitasem”….In astfel de situatii, CE SOLUTII MAI AI LA INDEMANA? Ei bine, dupa aceasta etapa, firma de recuperari creante SEBASTIAN RECUPERARI functioneaza ca un turn de control pentru banii firmei tale!

Desi  viata de zi cu zi in afaceri are nenumarate variatiuni ale celor de mai sus , din scurta exemplificare anterioara,  deja am identificat 3 greseli  din topul celor 5 greseli in antreprenoriat ce conduc la neincasarea facturilor:

  1. Frica de a strica/deteriora relatia comerciala bazata pe o anumita relatie, atunci cand vrei sa intrebi se ce intampla cu banii tai. Cei versati in afaceri folosesc aceasta temere cu succes, fiind principalul argument pentru a nu plati.  Aceasta situatie se transpune in practica in felul urmator: din anumite motive, relationale, faptice, etc, intrati intr-o afacere care prognozeaza numai beneficii: materiale, notorietate, amploare. Practic, sentimentul este ca l-ati prins pe Dzeu de un picior si trebuie neaparat sa derulati afacerea cu X, (mai ales ca il cunoasteti, stiti ca reprezinta o afacere mult mai mare si mai serioasa decat a dvs, sunteti convins ca veti incasa  pretul afacerii , iar mai mult, veti dobandi notorietate si experienta “similara”).  De cele mai multe ori, asa si este, simturile nu va inseala, veti derula 1-2 afaceri de succes cu firma “prietena”. Insa ce se intampla cand la a treia afacere, brusc, sunt probleme de plata? Ei bine, aici intervine frica de a distruge relatia de succes! Aici intervine abilitatea celui mai abil decat dvs! Vor urma discutii telefonice, schimburi de emailuri, intalniri la o cafea sau chiar pranzuri la restaurant, in care veti dezbate problema incasarii muncii dvs, nu-i asa? Si veti primi raspunsuri de tot soiul,  veti avea intalniri si discutii pe aceeasi tema, intinse pe saptamani si luni, in timp ce scadenta facturii dvs imbatraneste si iar imbatraneste, desi este expresia exacta a intelegerii dintre parti si exprima fix munca dvs in afacerea respectiva. Si chiar daca au trecut luni de zile de la scadenta si sunteti extrem de frustrat ca nu ati incasat, inca simtiti o piedica in a pune piciorul in prag, de dragul a mai face 1-2 afaceri cu persoana repectiva, in ideea obtinerii aceluiasi profit sau notoritate pe care le-ati testat deja….Dar ca sa nu va mai faceti iluzii si daca deja ati citit acest articol pana aici, tocmai sunteti o victima sigura a fricii de a deterioara o relatie comerciala care anterior a inregistrat un oarecare progres sau succes, frica care nu va face altceva decat sa adanceasca si mai mult problema neincasarii.
  2. Prea mult credit furnizor: daca ati avut rabdare sa cititi greseala numarul 1, veti realiza singuri ca in afacerea 1 cu acelasi colaborator ati investit initial “1” euro (iar afacerea s-a finalizat cu succes), in afacerea numarul doi cu acelasi colaborator ati investit “2” euro (iar afacerea s-a finalizat cu succes), iar in afacerea nr. 3 ati investit poate “300” euro (!!!!) si brusc afacerea are probleme de incasare. Ce s-a intamplat de fapt? Nu ati mai analizat de ce partenerul dvs are brusc necesitati foarte mari, in conditiile in care necesitatile acestuia erau similare, l-ati creditat cu increderea dobandita anterior si mai ales, ati ales sa-i acordati foarte mult credit furnizor.
  3. Lipsa documentelor care atesta ca ai vandut sau ai prestat un serviciu. Lipsa contractului intre parti, facturi emise si transmise electronic fara a se prevedea in contract valabilitatea acestui mod de transmitere, dovada prestarii unui serviciu in lipsa unei comenzi in care sa fie stipulat pretul, livrari produse fara aviz de insotire a marfii, prestari servicii fara proces-verbal de atestare a indeplinirii acestora, si in fine, lipsa documentelor care sa ateste pe deplin ca ceea ce ai facturat este indubitabil si neinterpretabil, respectiv creanta este certa.  Noi recuperatorii, sau cel putin firma de recuperari creante SEBASTIAN RECUPERARI cunoastem aceste neajunsuri si te putem sprijini.
  4. Neverificarea prealabila a partenerilor de afaceri. Este intotdeauna recomandabil sa realizati o minima verificare a celor cu care veti face afaceri si aici ne referim in primul rand la: existenta valabila a companiei, cifra de afaceri pe anii anteriori, situatia litigiilor in care aceasta este implicata, statusul activitatii fiscale (activa sau inactiva fiscal), etc.  Sebastian Recuperari iti poate furniza rapoarte complete despre bonitatea partenerilor tai de afaceri.
  5. Lipsa oricarei garantii atunci cand se stia ca afacerea nu este dintre cele mai sigure. Daca am face numai afaceri sigure, certe, cu persoane de incredere, ar fi minunat. Insa stim din practica ca acest lucru nu este intotdeauna posibil si atunci ar fi excelent daca am negocia si semna si pentru garantiile incasarii pretului afacerii: bilet la ordin avalizat, fila cec, un fidejusor persoana fizica care sa garanteze obligatiile firmei cu care contractam, etc. Sau de ce nu, asigurari, ipoteci mobile sau imobile.

Insa, indiferent de situatiile de mai sus in care te afli, SEBASTIAN RECUPERARI te poate sprijini prin proceduri de recuperare a debitelor foarte rapide si eficiente, de aceea deviza companiei noastre este: ESSENTIAL FOR BUSINESS!

Call Now Button